Oamenii sunt ca vinul

Stau în pat și e cald, pilota de puf creează o atmosferă așa plăcută încât cu greu poate fi cuprinsă în cuvinte, trebuie simțită…sunt între vis și realitate…mă dezmeticesc și-mi amintesc clar visul din zori…Clar, pentru că tâlcul cuvintelor l-am prins exact când am iesit din starea de visare și am devenit deodată conștientă de mine…

wine5Eram cu EA, prietena mea din copilărie, sufletul meu drag, care mă călăuzește prin toate călătoriile vieții și pe care o regăsesc mereu pe orice cărare decid să o apuc…oooo…și eu mă plictisesc repede de cărări bătute deja de mine și o apuc mereu și mereu pe alte drumuri, doar pentru frumusețea peisajului…EA era acolo cu mine…Bianca, numele ei înseamnă puritate și a știut mereu să dea claritate și puritate situațiilor din viața mea. Era acolo în vis și mi-a spus: Ileana, oamenii sunt ca vinul! Eu am rămas nedumerită…Ca vinul? Ce vrei să spui? Cum adică oamenii sunt ca vinul? Aproape m-am trezit, mi-am simțit corpul molatic în plapuma pufoasă și-mi doream să mai rămân în vis, să pătrund sensul cuvintelor și atunci am înțeles…Oamenii sunt ca vinul…Vinul când se învechește este mai bun, mai savuros, mai parfumat și mai pătrunzător.

Astazi trăiesc acestă certitudine. Oamenii sunt ca vinul. Trec printr-o schimbare, semnificativă pentru mine, și, ca de fiecare dată când trec prin astfel de schimbări, îmi place să arborez un zâmbet și să fac haz de mine și de situație, dar de data aceasta m-a cuprins întristarea. Urmează să mă mut, de data aceasta mă mut în cu totul alt context decât cel cunoscut mie până acum. me-bia-broAni buni de zile am locuit cu fratele meu și, dacă m-ar fi întrebat cineva când eram adolescentă dacă mi-aș dori să locuiesc cu el candva aș fi răspuns fără să stau pe gânduri: Cu fratele meu? Nu , mulțumesc! Nu pentru că nu l-aș iubi, dar fratele meu, în ciuda afecțiunii pe care mi-o purta, când eram mică mereu mă tachina și uita să-mi oprească o felie de tort, deși îl rugam de fiecare dată cu lacrimi în ochi să îmi lase și mie puțin, iar eu păstram mereu câte o bucătică, cât de mică, de ciocolată, de prăjitură, de tort pentru Răzvan…și el, el uita de fiecare dată și mă necajeam, dar îmi trecea și îi păstram și data viitoare. El mă proteja uneori excesiv de orice băiat care ar fi vrut să vorbească cu mine. Nu se amesteca direct, nu mă deranja în niciun fel, dar prezența lui era acolo și îi transmitea tipului interesat de sora lui: Vezi că intri pe teren minat, fata aceea este sora mea și dacă o superi, ai încurcat-o. Mustăcea și râdea complice la mine, iar eu, adolescentă nesigură și răsfățată, dădeam ochii peste cap și suspinam…Vai, Doamne, nimeni nu mă înțelege, cu atât mai puțin fratele meu. Hihi, acum mă amuz gândindu-ma la noi, frații Toma…dar mă gândesc cu drag.

S-au scurs mulți ani și am trecut prin multe încercări noi doi, împreună sau separat, și de fiecare dată când m-am speriat am fugit în brațele lui și i-am cerut povețele și niciodată brațele lui n-au fost închise, m-au primit cu căldură…poate uneori stângace pentru că nu știa cum să se poartă cu o fată frumoasă care-i plânge cu naduf în brațe și care este sora lui, poate n-a știut ce să-i spună și nu i-a spus nimic, dar a strans-o în brațe și a lasat-o să se liniștească. Și poate n-a știut el chiar prin ce trece ea și poate nici eu nu i-am spus exact ce mi se întâmplă, dar nici nu mi-a pus prea multe întrebări, din considerație și grijă frățească, a fost cu mine și mi-a oferit ceva mai prețios ca orice dar, prezența și forța lui. Observam că se întristează și el de întristarea mea, am văzut că i se înmoaie sufletul să mă vadă așa, dar nu s-a lăsat cuprins de aceeași stare, mi-a dat poate cele mai autentice și înțelepte sfaturi, m-a liniștit și mi-a arătat imaginea mai de ansamblu pe care eu nu o mai vedeam.

Mi-am amintit brusc, acum, ziua în care l-am sunat în plină amiază, când am plecat buimăcită de la locul de muncă pentru că aveam nevoie să ma liniștesc. L-am sunat și a plecat să se întâlmebronească cu mine, lucra și el, avea programul destul de încărcat, dar Ileana este Ileana și aveam nevoie de el, iar el a răspuns prompt de fieare dată. Nu mi se întampla des să fac asta, dar când se întampla, el era mereu acolo. Nici nu am realizat cât de importantă era a acea prezență a lui, fără cuvinte, fără tamtam, fără semnale care să o arate, dar era acolo. Acum ne mutăm, dar fiecare separat. Și râdeam împreună și spuneam precum cei din Friends, pe care i-am urmărit împreună de vreo câteva ori: Hehe, Razule, it’s gonna be the end of an era. Hahaha…Până când m-a lovit într-o zi, da, se termină o epocă și mi-au năvălit niste lacrimi mari ca niște broboane. Băiatul care mi-a fost mereu aproape, pleacă. Și da, da știu nu pleacă departe, dar pleacă la o oarecare distanță, iar prezența aceea pe care o simțeam acolo mereu (uneori prea mult, când ne ciodăneam ca-mi face zgomot și nu pot dormi, că iar am uitat focul deschis și vom sări în aer din cauza neatenției mele, da, da întâmplări din acestea de-ale conviețuirii împreună) se va îndepărta.

Ceva îmi spune că va rămâne acea prezență și în ciuda schimbării vom rămâne tot noi…Ileana și Răzvan…sora cea mică și fratele cel mare, e un rol pe care îmi place să-l joc, deși uneori am fugit de el și mi-am cerut cu încăpățănare independența. Razvan nu mai este un băiat, este un bărbat în toată regula și este unul frumos, pe care ți-l dorești aproape, te face să râzi indiferent de situație, este atent și protector. El este omul precum vinul…Razul s-a transformat dintr-un vin gustos de țară în unul cu aromă, cu profunzime, a căpătat anumite accente de culoare și parfum…Și o spun cu iubire și mândrie este fratele meu și este bărbatul care nu m-a părăsit niciodată și n-o va face…I think I’m lucky, he’s a keeper. I’m gonna keep him, for the rest of my life. Here is for, Bro, Big Bro! Cheers!

wine3

3 thoughts on “Oamenii sunt ca vinul

  1. mama

    ce frumos !!
    nici nu credeam ca asa il percepi pe razvan !!!! ……pt ca nu ai spus-o niciodata .
    …..de micut si-a exprimat iubirea pt surioara lui cea mica ;imi amintesc momentul cand , aveai vreo 2-3 ani si erati la joaca pe strada ,iar la un moment dat ai plecat de manuta cu un vecin ,iar el asa de tare s-a speriat ca te-a furat , ca a venit acasa , intr un suflet ,plangand ,sa ne spuna , ca sa mergem sa te cautam .
    …..dar mai ales , tare frumos e compusa “povestioara” .

    te pup si te iubesc

    Reply
    1. Ileana Post author

      Hihi, eu sunt omul cuvintelor scrise si al trăirilor interioare 🙂 Ma bucur că ți-a plăcut poveste. Și eu vă iubesc :*

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *