Dimineți fără soare, dar cu voie bună

Grădina Japoneză – Parcul Herăstrău

Gradina Japoneză

Fotografia care m-a inspirat să revad grădina japoneză. Realizată în parcul Herăstrău de Silviu Pal.

Totul a început acum un an, când un prieten bun mi-a spus că trebuie musai să merg să văd Grădina Japoneză din parcul Herăstrău. Am toată încrederea în intențiile lui bune și în gustul lui pentru frumos. Așa că într-o zi de aprilie, mă regăseam sub o ploaie de petale roz în frumoasă grădină din Herăstrău. Am fost așa încântată de priveliște, mai ales că vedeam peste tot fotografii cu minunații cireși din Japonia și îmi doream să descopăr asemenea splendoare. Cine ar fi crezut că o părticică mică, infimă, de Japonie a răsărit chiar în Herăstrăul nostru bucureștean? Mi-am promis să revin. Zis și făcut!

Anul acesta m-am documentat din vreme, am întrebat pe amicul meu când e sezonul cireșilor japonezi și am aflat că ar fi între 5 și 15 aprilie, cu ușoare variații în funcție de vreme. Cum au dat razele de soare și aprilie și-a trâmbițat sosirea m-am înființat și eu la porțile grădinii. Am prins mai întâi sezonul cireșilor noștri, autohtoni, m-am plimbat pe sub ramurile lor bogate de flori. Dar adevăratul spectacol urma să înceapă.

Drumul spre grădina cu cireși

În dimineața aceasta am setat alarma devreme, dar am amânat-o nefiind prea inspirată de cerul cenușiu, doar cu câteva urme fine de culoare. Lentoarea din mișcări și lipsa vitaminei D de pe cer aproape că m-au făcut să renunț la ideea de a vedea grădina într-o zi mohorâtă. Dar mi-am zis: ACUM e momentul, apoi vin sărbătorile pascale și până să mă fi dezmeticit, copacii își vor fi scuturat podoaba bogată de roz discret.

cires_micAm coborât la stația de metrou Aviatorilor și am tăiat-o prin parc, pe aleile solitare la acele ore matinale, doar cu mirosul ierbii proaspăt tunse în nări, zumzetul continuu al mașinilor din trafic pe fundal, m-am cufundat în verdele crud, pe lângă copacii ce străjuiau falnic potecile. În Herăstrău copacii sunt înalți, mai înalți ca în Cișmigiu, și mereu am impresia că ma aflu într-o pădure, la marginea orașului. După 5 minute de mers alert pănă la Arcul de Triumf, am pornit-o la dreapta în dreptul locului de joacă pentru câini, gol la acea oră. Se auzea muzica pădurii, triluri neîncetate de păsări, în diferite tonalități. La prima răscruce, am făcut dreapta, în fața statuii lui Mark Twain și, de acolo, într-o secundă, m-am regăsit în fața porților Raiului. Ei…poate sunt eu o visătoare și puțin exaltată de la bucuria simțită, dar grădina este încântătoare. O potecă te duce până la culoarul de copaci înfloriți, treci peste un podeț mic, hop-hop și te trezești înconjurat de flori.

Flori de cireș

Cireșii nu sunt foarte înalți, cu trunchiuri mici, care se ramifică într-o coroană bogată, plină de flori roz, încât ai senzația că ești invitat să muști dintr-o mare vată de zahăr. Floarea aceasta de cireș e diferita de cea normală cu miezul plin de firicele și 6-7 petale dispuse circular. Aceasta pare ciufulită, de parcă cel ce a creat-o a încercat mai multe rânduri de petale, nu s-ar fi hotărât asupra unui set și le-a suprapus pe toate. Ce a ieșit este o minunăție! O serie de fustițe roz și delicate cu o textură fină, pufoasă, așezate în mare grabă una peste alta. De parcă nu ar fi fost de ajuns, ele cresc în ciorchine și formează imaginea unor bulgărași roz foarte mulți, strânși laolaltă.

flori de ciresCopacii sunt plantați de o parte și de alta, creând un culoar pe sub care poți să mergi și să te minunezi. În dimineața mea fără soare, grădina era pustie, doar păsările își disputau teritoriul și își cereau cu încăpățânare dreptul asupra vreunui copac. Orașul părea undeva departe, zgomotul mașinilor fusese înlocuit de cântecul păsărilor, de triluri și glasuri mai ascuțite, care mai plângărețe, care mai certărețe, care mai melodioase. Domnea o armonie în acest fel simplu de a asculta natura, nimic nu era prea stident, iar crengile se plecau ușor la adierea vântului tremurându-și podoaba prețioasă, parcă cu grijă să nu-și rupă vreo floare abia îmbobocită. Încă mai erau cateva îmbobocite, așa că vremea lor nu s-a dus.

Înapoi la urban

Cu această imagine vie a naturii m-am reîntors la urban și am pornit pe străduțele asfaltate, cu case mărișoare aflate în zona de nord a orașului. M-am oprit să beau o cafea bună la #Steam, cafenea pe care o zărisem în alte ocazii, dar unde nu poposisem niciodată. Atmosfera caldă creată de băieții glumeți de dincolo de tsteamejgheaua cu căni, cești, lingurițe și alte ustensile pentru cafea mi-au încălzit un zâmbet pe buze și mâinile înghețate. Gustul amărui și ușor acid al cafelei de Brazilie m-a trezit de-a binelea. Numai bine să observ mai atent decorul simplu și clienții cafenelei: doi prieteni discutând, o doamnă cu un laptop pe genunchi lucrând alături, o mamă cu un copil cu ochi curioși intrând pe ușa cafenelei – se vedea ca-s de-ai casei după degajarea cu care își comanda cafea, după fețișoara copilului obișnuit cu ceea ce vede. La plecarea mea unii clienți părăsiseră deja cafeneaua, alții le luaseră locul. Sosește un domn cu un golden retriever maroniu dornic de atenție și mângâiere. Câinele, nu stăpânul.  🤣 Se gudura pe lângă noi, femeile, cu mâinile întinse să îi netezim blănița ușor cârlionțată și aspră.

Era vremea să plec, cu o inimă ușoară și amintirea unei dimineți mohorâte, dar minunate. După surpriza colegelor de muncă la auzul existenței unei grădini japoneze în București realizez că locul este puțin cunoscut și nu mulți se bucură de ceea ce are de oferit. Bucurați-vă!

Mulțumesc, Marian, pentru că ai aduc atâta voie bună cu o recomandare potrivită!

Notă: Articolul a fost redactat în grădina Cișmigiu, sub ramurile unui copac, pe marginea apei, cu intenția de a invita și a inspira și alți bucureșteni să treacă porțile grădinii japoneze din Herăstrău. Cu siguranță numărul crescut de vizitatori va atrage atenția asupra ei și poate vor răsări și altele asemenea în București, iar aceasta ar putea fi reamenajată pentru a primi un număr crescut de admiratori ai frumosului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *