Category Archives: Jurnal

Oameni care au schimbat cursul istoriei #ReginaMaria

Lectura ce stârnește #curiozitate și #admirație

Cumpăr într-o zi de final de săptămână o revistă de la chișcul din sediul clădirii în care lucrez: numărul de iulie al revistei „Historia”.  Se chemă „Regina în război”, mă atrage în primul rând fotografia alb-negru zugrăvind-o pe Regina Maria, îmbrăcată ca o soră de caritate, alături de Generalul Averescu. Mi-a plăcut totdeauna epoca aceasta a regalității, și-mi zic: Ia hai să vedem despre ce este vorba! De unde aveam să știu că revista mă va purta zguduitor și emoționant spre locul regalității, într-o vizită scurtă la castelul reginei din Sinaia, la Pelișor?

Pregătisem pentru weekend o vizită la Ploiești, să-mi revăd rudele și să mă retrag puțin pentru încărcarea bateriilor din coloratul și viul București. Pregătesc bagajul, îmi pun cu atenție și revista în rucsac: îmi spun în sinea mea, o lectură numai bună de drum. Vineri seara, plec ușor amețită după o săptămână plină, spre gară, cu revista la îndemână: de citit și de descrețit frunți. O răsfoiesc mai întâi, așa-mi place: să studiez textul, să îmi arunc ochii pe imagini, să analizez potretrele. Pornesc lectura, mă captivează, fragmente atent ticluite și cuvinte măiestrite, secvențe din jurnalele reginei ce descriu perioada dificilă a primului război mondial și activitatea suveranei în tot acest timp. Pe alocuri mă opresc încarcată de emoția celor citite, atâtea detalii, atâtea secvențe se defilează înaintea ochilor mei, mă copleșesc, aproape ca nu-mi vine sa mă întrerup din lectură, dar trenul deja a ajuns la destinație. Sunt impresionată, îmi plăcea #ReginaMaria, dar acum sunt de-a dreptul fermecată. Constat că România așa cum o cunosc eu astăzi nu ar fi fost la dimensiunea de acum fără această „leoaică” a regalității. Mă impresionează dârzenia, fermitatea și inima ei buna care s-a coborât în rândul oamenilor pentru a-i îmbărbăta, conspelisorola și a le aduce alinare. Revista îi face dreptate și nu uită să amintească și poveștile ei de dragoste, dar se axează pe rolul jucat de regină pe scena politică națională și internatională. Citesc, citesc, citesc, și constat că sunt aproape de ea, la doar o aruncătură de reședința ei de vară, Castelul Pelișor. Trebuie să ajung acolo, acum, nu mai târziu. Vreau să vad #regina!

Drumul la Castel

Analizez cateva rute, pentru duminică, în a doua parte a zilei, meșteresc ce meșteresc prin casă și-mi amân plecarea pentru trenul de 14:38, din gara Ploiești Vest. Plec grăbită să îl prind, traversez strada, trei taxiuri galbene așteapta. Ce bine! Până traversez, toate sunt ocupate și pleacă precum albinele grăbite cu călătorii lor. Îmi reglez respirația, mintea începe să pună la cale alte rute de a ajunge la Sinaia: iau microbuzul, iau alt tren. Hotărăsc: nu îl voi prinde pe acesta. Nici nu-mi termin bine gândul și un taxi tulburat ca un taur în coridă oprește zgomotos lângă mine. Urc rapid și mă fac comodă. Sosesc ca gândul la gară, cu un domn taximetrist urusuz, dar alert și chiti să ajungă repede la destinație, exact cum doream și eu. Cobor cu următorul gând: dacă reușesc să iau bilet, îmi iau, dacă nu, plătesc în tren. Coadă și o lentoare la casa de bilete. Mă dezmeticesc și contat că pot merge la ghișeul alăturat unde doamna de la casierie întreabă: Cine are de prins trenul cu plecarea cea mai apropiată? Două domnișoare întind carnetele de student, eu aștept, mai sunt 4 minute, le atenționează să nu alerge după tren. În sfârșit rândul meu, simt că am timp: La Sinaia! Se grabește și îmi emite la Brașov, o ia de la capăt. Să aveți grijă, domnișoara! Pleacă în 3 minte! Să nu alergați după el!

Iau repede biletul și pornesc spre linia 2, îl vad oprit, urc scările, încă staționeaza, urc și-mi mai domolesc respirația. Întreb nonșalant: Merge spre Brașov?, fără să bag de seamă că mă adresez unui turist străin după chipul asitic. Îmi răspunde în română: Da, la Brașov.

Gata, am reușit, am ajuns. Regină, vin! Sunt între vagonul 1, al meu conform biletului, dar fără loc și alături vagonul – restaurant. Niciodată nu am mers în vagonul restaurant. Deja începe să-mi placă aventura mea, iar pasul zorit mi-a accelerat pulsul, obrajii îi simt că ard. Mă așez comod, la geam, îmi place să cuprind zarea cu privirea. Îmi las bagajul, rucsacul geantă, rucsacul de drum – în care îmi tranport laptop-ul – telefonul și biletul de călătorie. Îmi iau doar portofelul și mă îndrept spre bar. Observ un filtru de cafea, apare un domn voluminos și mă întrebă ce doresc: O cafea și o apă plată, vă rog. Iau ceșcuța albă, cu dungă albastră pe margine, las zaharul – îmi place cafeaua amară – mai cer un recipient de lapte condensat. Îmi reiau locul de la fereastră, nori grei și gri de ploaie peste dealuri, începe o ploaie torențială.Îmi place să privesc primii stropi ce se lovesc de sticla geamului.

M-am relaxat, îmi reiau lectura, mai am de citit ultimele capitole. Mă cufund în lumea reginei noastre, uit de timp, mai sorb din cafea și din apă la răstimpuri.

Am sosit în gara Sinaia, unde mă învioreză rapid aerul rece și umed de munte. Doar ce se terminase ploaia, iar copacii își mai scutură din plinul de apă stropii peste noi, călătorii. Urc treptele ce duc din gara mică înspre castel, nu am mai fost demult, o pornesc în direcția greșită, sunt puțin la limită cu timpul. La 16:00 este ultima intrare la castel, întreb la un chioșc de ziare unde este castelul, îmi dă indicații clare. Zoresc pasul, ajung la al doilea sens giratoriu cum m-a avertizat: mașini de curse și zgomot de motoare încinse, trebuie să fie un cirsuit, ochii se bucură la vederea atâtor cai putere, dar nu-mi încetinesc pasul.Tai strada și ajung la alea pietruită ce duce stre castel, o recunosc. Grăbesc pasul, deja mi se face cald, dar nu încetinesc deloc, mă rog în sinea mea să mă primescă și de întârzii câteva minute. Depășesc grupulețe răzlețe de oameni, un trenulet colorat, cu turiști veseli, străini ce fredonează o melodie de marș, nu prind bine limba ce o vorbesc, spanioli îmi par. Grăbesc și mai tare pasul, deja rucsacul îl simt greu pe umăr, mai urc și zăresc primele stabilimente ale castelului, ajung la barul Regal, nu îmi mai amintesc exact drumul așa că o iau instinctiv pe o străduță ce mă scoate din fericie exact pe aleea castelui mult dorit. Pelișorul îmi răsare pe stanga, inima se bucură. Am ajuns, ochelarii se aburesc, fruntea plină de broboane, cămașa lipită de spate, respirația mea întretăiată, casa de bilete în sfârsit. Văd doi oameni acolo și un cuplu cu un copil puțin îanintea mea. Respir ușurată, am ajuns la timp. Mă uit la ceas, 16:00 fix. Wow, ma mir și eu, GPS-ul, pe care am încetat să îl mai folosesc la un moment dat, îmi spunea ca fac jumătate de oră, dar eu reușisem să fac 20 de minute și să mă încadrez. Eram obosită, dar înviorată de pasul alert.

Castelul Reginei, Castelul Pelișorpelisor 1

Intrarea, o poartă cu clanță mare, imitând un vârtej de floare, o apăs hotărât și pășesc. Am sosit, Regină! Pun papuceii de interior, mă aranjez un pic, așa ca pentru regină, observ că mi-am stropit pantalonii crem și balerinii roz pal: Eh! Asta să fie paguba. Întru în holul de onoare, încă simt ca am o ușoară agitație, o febrilitate de la pasul zorit. Mă învârt fără să îmi dau seamă încotro să merg, apoi îmi reașez gândurile și iau tablourile cu inscripțiile la rând să citesc informația de pe panouri. Va fi un tur silențios, crezusem inițial că va fi ghidat. Nu-i nimic și pornesc în căutare. Port numele uneia dintre fiicele reginei, așa că mă simt confortabil, ca la mine acasă.

Urc treptele ce scârție ușor, cu mâna pe balustrada de lemn, frumos gravată. Ajung la etajul 1, dormitorul Mariei îmi atrage atenția prin culorile de alamă aurită, patul jos cu portretul reginei alături de fiica ei Mărioara. Mă opresc cu grijă asupra fiecărei odăi, detaliile citite in articol mă ajută să pun cap la cap informația. Ajung la apartementele copiilor, locul lor de joacă, inima îmi zburdă de bucurie: o camera in alb, cu tablouri ce zugrăvesc fie nave și bărci, fie aeroplane, amabele te duc cu gândul la libertate, libertatea spiritului atât de specifică copiilor. O mică statută japoneză aproape de intrare, de unde mă aflu eu.

Urc treptele si ajung la etajul doi, unde intru în lumea plină de imaginație a reginei Maria, atelierul de creație. Zăbovesc mult aici, o observ scrind în una din fotografiile înrămate, îi vad pana pe birou, broderiile și tablourile cu crini, sesizez multe înscripții cu crini – simbolul purității.  Mă desprind cu greu de încăperea mică, poziționată spre nord, cu geamuri mari prin care pătrunde lumina – mai înnorat azi, dar tot e cea mai luminoasă încăpere alături de salonul de joacă al copiilor.

Merg până în capăt, iar privirea îmi este atrasă de ușa cu un crin mare gravat, cu 5 flori. Mă opesc mai întâi la sala orientală – fumoarul – unde încă se simte fumul păstrat în lemnărie.

pelisor 3Ajung în sfârșit la încăperea mult dorită, o sală mare de o solemnitate pe care o simt în măduva oaselor. Citec inscripția și îmi dau sema dintr-o privire că este încăperea cea mai reprezentativă a castelului. Nu îi rețin denumirea exactă, căci sunt cuprinsă de emoție, dar pentru mine rămâne sala celtică. Ciulinii Scoției, simbolul perenitășii și crucea celtică pe tava, prin care pătrunde o lumină gălbuie. Regele Mihai, nepotul reginei, a dorit ca inima bunicii lui să se întoarcă la Pelișor: inima care s-a adresat inimilor noastre, a tuturor românilor. Inima aceea care a plans și s-a bucurat de întregirea visului românilor, inima aceea de englezoaică aprigă, inima aceea a calatorit la Balcik, la castelul Bran, într-o firidă a fortificațiilor, apoi la Muzeul de Istorie a României, iar in 2015, Regele Mihai a mutat-o la Pelișor. Nu-mpelisor 2i vine să cred ca acolo într-o cutiuță mică este inima care a batut cândva și a pulsat de viață, inima care a dat speranță și care a crezut când toți s-au îndoit, căci regina a fost cea care a prevăzut finalul războiului așa cum a fost, ea, doar ea crezut. Este inima care a îmbunat pe premirul Clemanceau, iar după vizita ei la Paris a reusit să obțină pentru Romania condiții mai favorabile.

Amețită de emoție și încântată de cele văzute, am mai privit apoi câteva încăperi ale guvernantei și preceptorului, iar o doamnă drăguță mi-a dat câteva explicații: Reginei nu îi plăcea Peleșul, de aceea l-a decorat pe acesta după gustul ei. Am coborît și mi-am mai aruncat o ultimă privire în salonul copiilor, apoi treptele m-au adus la parter, chiar înaintea holului de onoare. Frumoasă vizita!

Am luat-o usor spre castelul Peleș, unde am zobovit în grădină și am vazut unde se află expozișia temporară a reginei organizată din luna iulie până în luna octombrie. Am mai cules niste fructe de pe drum, de la o fătucă plouată, apoi am pornit spre barul regal. La revedere, Regină!

Am citit ultimul capitol, cel al triumfului și încoronării când regele Ferdinand I și reginei Maria, când s-au întros după doi ani lungi și grei din Iași în capitală. La București au fost întâmpinați de rafale de urale și de un entuziasm deliric. Însemnările reginei sunt grăitoare, simți emoția bucuriei trăită de ea.

Gata, călătoria mea s-a încheiat triumfător, cum nu se putea mai bine, sunt euforică, a iesit și soarele, după ploaie, s-a mai încălzit atmosfera.

La reverede, #Regina! Să ne revedem cu bine și vă multumesc că ați crezut și ați întregit #România!ileana si Peles

Oamenii sunt ca vinul

Stau în pat și e cald, pilota de puf creează o atmosferă așa plăcută încât cu greu poate fi cuprinsă în cuvinte, trebuie simțită…sunt între vis și realitate…mă dezmeticesc și-mi amintesc clar visul din zori…Clar, pentru că tâlcul cuvintelor l-am prins exact când am iesit din starea de visare și am devenit deodată conștientă de mine…

wine5Eram cu EA, prietena mea din copilărie, sufletul meu drag, care mă călăuzește prin toate călătoriile vieții și pe care o regăsesc mereu pe orice cărare decid să o apuc…oooo…și eu mă plictisesc repede de cărări bătute deja de mine și o apuc mereu și mereu pe alte drumuri, doar pentru frumusețea peisajului…EA era acolo cu mine…Bianca, numele ei înseamnă puritate și a știut mereu să dea claritate și puritate situațiilor din viața mea. Era acolo în vis și mi-a spus: Ileana, oamenii sunt ca vinul! Eu am rămas nedumerită…Ca vinul? Ce vrei să spui? Cum adică oamenii sunt ca vinul? Aproape m-am trezit, mi-am simțit corpul molatic în plapuma pufoasă și-mi doream să mai rămân în vis, să pătrund sensul cuvintelor și atunci am înțeles…Oamenii sunt ca vinul…Vinul când se învechește este mai bun, mai savuros, mai parfumat și mai pătrunzător. Continue reading

Recunoștință

Raze de lumină…corpul mi-l simt cald și greoi în pătura pufoasă…bucurie…cine sunt, Ileana Cosânzeana, încep să mă trezesc…de câteva luni o am în minte limede: surâzătoare,ileana_luci blondină, cu ochii galeși, albaștri, acum se dezmeticește din visare și constată că este ea…La mulți ani, Ileana! Astăzi este ziua ta, la mulți ani, bucurie! Astazi ne simțim bine…nu știu…am să-mi dau voie să mă simt cum mi-o veni, dar acum sunt veselă, este ziua mea. Hai să ne mai răsfățăm cu un pic de moțăială, telefonul bate toba – alarma mea de dimineață – câțiva cunoscuți au fost deja înștiințați de măreața zi din viața mea și s-au grăbit să-mi ureze căldurosul la mulți ani. Recunosc mă simt bine în pielea mea când mi se arată așa recunoaștere și gânduri bune flutură în vânt. Hai să ne îmbrăcăm și să mâncâm ceva, îmi zic. Rochița roșie e pregătită, mă va energiza și-mi va da încrederea de care am nevoie astăzi. Iubesc zilele mele de naștere, dar de aceasta am fost de-a dreptul terifiată…a sunat ca un gong…30 de ani, se spune ca-s frumoși și aduc plinătate, înțelepciune și încununează cu și mai multă frumusețe și voluptate o femeie, dar fetița speriată este de-a dreptul îngrozită. 30 de ani! Ei, hai îi spune femeia: vor fi la fel de frumoși, chiar mai frumoși decât anii 20, ai încredere, dă-mi mâna și hai să pășim cu încredere. Rochița deja mă transpune într-o altă lume, sandalele negre și hai la drum. Continue reading

30 la 30

1. Petrece și sărbătorește mai des, ciocnește un pahar cu vin, ascultă o glumă sau muzică bună, citește un banc

vin2. Odihnește-te după o zi încărcată, fă o baie caldă sau un duș fierbinte, povestește cu un prieten sau, pur și simplu, fă ceva plăcut ție, chiar și statul e o opține după o zi în care ai facut mereu câte ceva

3. Ai încredere în tine și în capacitatea ta de a da o întorsătură favorabilă vieții, chiar dacă situația în care te afli este mai puțin plăcută. Gândește-te la situații trecute când lucrurile s-au aranjat frumos și ai fost mereu susținut în timp ce-ți călăuzeai pașii spre desăvârșire

4. Uită-te cu îngăduință la greșelile din trecut, învață lecția ce ți-a scăpat atunci și mergi mai departe

5. Cultivă prietenii și acordă timp relațiilor importante din viata ta

6. Când ți se îngustează perspectiva, ia o pauza, respiră, respiră, respiră…revino asupra chestiunii care te preocupă când ești pregătit Continue reading